Anatomia și fiziologia

          Ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus) are o anatomie unică printre mamifere, cu trăsături fizice și fiziologice care îl fac să fie fascinant de studiat. Una dintre caracteristicile cele mai remarcabile este ciocul său, asemănător cu cel al unei rațe, dotat cu electroreceptori. Aceștia îi permit ornitorincului să detecteze câmpuri electrice generate de mișcările prăzii în apă, o adaptare esențială pentru un animal care vânează cu ochii și urechile închise în timpul scufundării.

          Blana sa este densă și impermeabilă, oferindu-i protecție termică în mediile reci și umede în care trăiește. Aceasta este formată din două straturi: unul exterior, rezistent la apă, și unul interior, mai moale, care păstrează căldura. Membrele sunt adaptate atât pentru săpat, cât și pentru înot; cele anterioare sunt dotate cu membrane între degete care îi facilitează mișcarea prin apă, în timp ce membrele posterioare și coada sunt utilizate pentru a se propulsa și a-și menține echilibrul.

          Sistemul său reproductiv este deosebit: ornitorincul este unul dintre puținele mamifere care depun ouă, fiind un exemplu rar de oviparitate în rândul mamiferelor. Femelele își depun ouăle într-un culcuș adânc, pe care îl sapă în malul râurilor.

          Din punct de vedere fiziologic, ornitorincul are o temperatură corporală mai scăzută decât majoritatea mamiferelor, în jur de 32 °C, fapt datorat adaptării la mediul acvatic. Sistemul său respirator este bine dezvoltat, ceea ce îi permite să stea scufundat pentru perioade lungi, timp în care își caută hrana. De asemenea, ornitorincul are un sistem digestiv simplu, adaptat pentru o dietă bazată pe nevertebrate acvatice, pe care le depozitează în pungi specializate, situate în obraji, până când revine la suprafață pentru a le consuma.